Plinio Corręa de Oliveira

 

 

Sfântul Ludovic al IX-lea:

Cruciat şi Om de Stat

 

 

  Bookmark and Share

Acest text a fost preluat dintr-o prelegere informală a Profesorului Plinio Cora de Oliveira ţinută în 25 august 1964. A fost tradus şi adaptat pentru publicare fără revizia sa.

 

În data de 25 august a fiecărui an este sărbătorit Sfântul Ludovic al IX-lea, rege, mărturisitor al credinţei, cruciat şi conducător de stat exemplar. Există două moduri în care oamenii l-au caracterizat pe Sfântul Ludovic al IX-lea. Unul e acela în care e reprezentat aşa cum era; altul e cel în care este reprezentat deformat, molatic, efeminat.

Această dihotomie este similară aceleia care există între multiplele reprezentări artistice ale Sfântului Pius al X-lea realizate de diverşi  artişti. Pe de o parte, fotografiile arată un om uriaş, un suflet puternic şi un rege al spiritului, conştient de demnitatea lui. 

Pe de altă parte, mulţi artişti pictează un bunic slab, a cărui faţă cere iertare pentru faptul ca e papă şi regretă că nu e un simplu preot. E un abis între acest portret molatic şi istoricul Sfânt Pius al X-lea – eroul luptei împotriva modernităţii.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul Sfântului Ludovic al IX-lea. Pe de o parte, el este reprezentat distribuind dreptate sub bătrânul stejarul de la Vincennes, ca un rege ce a trăit sub copaci şi care preferă să stea în preajma lor decât să conducă viaţa unui castel, să administreze afacerile statului şi să poarte războaie în mijlocul pompei şi ceremoniilor obligatorii ale primului regat al Creştinătăţii.

În aceste portrete, el stă molatic în scaunul judecătorului, cerând iertare tuturora şi având de a face cu lucruri simple ce nu cer perspicacitate, ingenuitate sau forţa voinţei. Aceasta a devenit imaginea predominantă a Sfântului Ludovic al IX-lea. Ţăranii ce-l înconjoară sunt infectaţi de aceeaşi moliciune. Prin asociere, întreaga lume medievală este portretizată în mod comic, având regi molatici înconjuraţi de munţi de moliciune şi de slăbiciune.

Inamicii civilizaţiei creştine folosesc cu succes aceste reprezentări pentru a denigra regii care l-au succedat pe Sfântul Ludovic. ,,Era bun pentru că era simplu” spun ei; „ a stat sub copacul lui şi a fost judecător”. Astfel îl prezintă pe Louis al IX-lea în gloria sa la Versailles, înconjurat de frumuseţe şi pompă, ca fiind ceva greşit.

Pentru a combate această falsă imagine e bine să ne amintim adevăratul Sfânt Ludovic al IX-lea, care a fost atât om de stat cât şi cruciat.

Sfântul Ludovic: Omul de stat

Sfântul Ludovic al IX-lea a fost rege conform principiului unei monarhii organice. Nu a fost un conducător din afară ce şi-a abandonat afacerile statului pe mâna vasalilor săi ci, mai degrabă, unul care îşi ştia drepturile ţi responsabilităţile şi era protector al acestora. Când vasalii săi au vrut să-l confrunte a rezistat şi a menţinut puterea regală. 

Cu toate acestea, a fost un mare apărător al autonomiei feudale a lorzilor. Odată, în timp ce vizita o biserică, un consumator dintr-o crâşmă a început să facă scandal deranjându-l din rugăciune. Când a fost întrebat dacă să se oprească scandalul el a răspuns: ,,Spuneţi oamenilor mei să-l găsească pe stăpânul acestei feude şi cereţi-i lui să restabilească ordinea”.

Deşi ar fi fost mai uşor pentru el să dea comenzi, ca rege, în mod direct, respectul său pentru obiceiurile feudale şi pentru toate gradele ierarhiei nu i-ar fi permis să intervină situându-se deasupra unei autorităţi locale. În afară de iubirea sa pentru natura organică a societăţii, el a menţinut în mod scrupulos structura feudală. Din acest punct de vedere a fost diferit de regi precum Ludovic al XIII-lea, Ludovic al XVI-lea, Henric al IV-lea şi chiar Ludovic al XI-lea, care în mod sistematic au distrus aceleaşi structuri.

Sfântul Ludovic, de asemenea, a protejat breslele şi le-a făcut să consimtă la o regulă bazată pe instrucţiuni clare. Aceasta le-a dat o structură coerentă acestor organizaţii autonome. Astfel, în timp ce susţinea fiecare putere legitimă independentă în regatul său, el a rămas centrul ei gravitaţional.

Sfântul Ludovic a apărat puterea regală chiar şi în faţa Sfântului Scaun. El a confruntat Vaticanul pentru intervenţiile în afaceri strict lumeşti cu Franţa, insistând până când acesta a cedat. Când s-a studiat acest aspect în timpul procesului său de canonizare el a fost înţeles şi absolvit.

Sfântul Ludovic: Cruciatul

Ca războinic, Sfântul Ludovic a luptat în două cruciade şi a murit de ciumă în Tunisia. Bolnav, căzut la pat, el a murit învins şi înlăcrimat în timp ce întreaga lume îi arăta milă. Această istorie tristă este autentică însă nu completă.

Descris de Joinville, Sfântul Ludovic a fost regele care a plecat în cruciadă în toată magnificenţa sa, dominându-şi întreaga armată, înveşmântat din cap până în picioare în armura sa  strălucitoare din aur. Când prima sa barcă s-a apropiat de coasta egipteană entuziasmul lui era atât de mare că nu a putut aştepta ca vasele să atingă ţărmul. S-a aruncat în mare înarmat şi a alergat de-a lungul ţărmului grăbind atacul înainte ca oamenii lui să atingă pământul.

Aceasta, precum şi alte acţiuni, l-au păstrat în istorie ca un războinic desăvârşit. O astfel de imagine trebuie luată în considerare împreună cu imaginea soldatului rănit, bolnav şi suferind, şi care a devenit venerabil prin imitarea suferinţelor Domnului nostru Isus Cristos. Doar combinaţia acestor aspecte pot da o imagine adecvată Sfântului Rege Ludovic al IX-lea.

Un rege iubit de poporul său

Ca model de conducător şi cruciat, Sfântul Ludovic a fost iubit şi chiar venerat de poporul său. Există o evidenţă interesantă în acest sens.

Deşi monezile medievale sunt rare, cele mai comune sunt acelea din timpul domniei Sfântul Ludovic. Cum efigia lui era bătută pe faţa acestor monezi, poporul le-a păstrat ca medalione de amintire a domniei sale. Ei păzeau toate aceste monezi cu mare grijă - de aceea s-au păstrat atât de multe. Acestea întrec în număr toate monezile din alte epoci.

E o probă ce demonstrează cum un lider virtuos îşi înalţă oamenii cu el. 

Există şi o rugăciune frumoasă dedicată Sfântul Ludovic de Constable du Guesclin, unul din companionii de arme a Sfintei Ioana D’Arc. Deşi scrisă cu mulţi ani după moartea lui Sfântul Ludovic, ea ne oferă o idee despre măreţia sa legendară.

Păstrează-mă pur precum crinul gravat pe haina ta militară,

O, tu, care ţi-ai ţinut cuvântul chiar când l-ai dat celui păgân.

Niciodată nu permite unei minciuni să iasă dincolo de buzele mele,

Chiar dacă sinceritatea m-ar costa viaţa.

Om al curajului, incapabil de retragere, arde podurile care mă duc la scuze,

Astfel voi avansa mereu spre cea mai aprinsă parte a bătăliei.


Home